Viata pe 2 roti – de la prima bicicleta pana azi

Prima….
Nu,nu e vorba nici de prima prietena,nici de prima bataie ci,de prima bicicleta.Inca mi-o amintesc…..tocmai intrasem in clasa intai cand,mi-au facut ai mei o surpriza:o bicicleta! Mare(asa mi se parea atunci),albastra si cu bureti pe care scria “Mountain Bike”.Si ce forme avea,si ce linii…ce sa mai,a fost dragoste la prima vedere.Bineinteles ca habar nu aveam sa merg,asa ca,sub indrumarea bunului meu tata,am plecat spre platoul ce avea sa imi fie peste ceva ani,liceul,dar asta e alta poveste.Ei bine,in cel mult o ora,incepusem sa merg foarte bine insa,nu toate pot merge bine:am cazut si mi-am rupt mana.Cat am stat cu mana in gips,ma uitam tot timpul cu jind la ea,si asteptam sa o incalec.Ei bine,timpul a trecut si marea mea iubire mi-a ramas mica,asa ca am trecut la un Pegas.Bicicleta rezistenta,fier masiv,teribil de grea si,cu cadrul din doua parti,prinse la mijloc cu 2 suruburi (tineti minte detaliul asta).Vreo doi ani am colindat calare pe Pegas,pana cand,intr-o zi,un om binevoitor a decis sa ii trebuie jumatate din bicicleta mea.Cum o legasem eu in fata blocului,tipul a desfacut cele doua suruburi si mi-a luat partea din spate.La ce i-o fi trebuit,nu stiu,macar de o lua pe toata.Eh,in fine.A urmat o perioada de cativa ani,in care nu am avut bicicleta.Cateva “amanunte” legate de sanatatea mea,taiau din start din bugetul familiei posibilitatea de a avea una.Intr-o zi,vine la noi un prieten al tatei.Avea o Ucraina,mare (cea mai mare),grea (ingrozitor de grea) si ROSIE.Tare ma mai uitam cu jind la bicicleta aia.Omul,un om adevarat,mi-a spus ca,atunci cand va muri el,bicicleta o sa imi ramana mie.Atunci,am ras,dar peste cateva luni,omul a murit.Si asa a fost,bicicleta mi-a ramas mie,si e aceeasi bicicleta cu care ma simt liber si astazi (cand nu e la tata)